Un poliţist de la Secţia 2 din Ploieşti a fost depistat, vineri, cu noul coronavirus. Informaţia a fost confirmată oficial, în aceeaşi seară, de conducerea IPJ Prahova, care anunţă că au fost luate măsuri suplimentare de protecţie.
"În cursul zilei de 10 iulie a.c., un polițist din cadrul Poliției Municipiului Ploiești - Secția 2, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus. Astfel, pe lângă măsurile luate zilnic pentru protecția personalului (modificarea programului de lucru, testarea temperaturii corporale, utilizarea materialelor de protecție și dezinfectare), comanda inspectoratului a dispus de urgență aplicarea unor măsuri suplimentare pentru dezinfectarea spațiilor de lucru și a mijloacelor auto, în vederea prevenirii răspândirii virusului", a transmis, vineri seară, Poliţia Prahova.
În același timp, o anchetă epidemiologică este în desfășurare, pentru a se stabili persoanele cu care polițistul a intrat în contact, au mai precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie.