Polițiștii au aflat cine era bărbatul care s-a aruncat, aseară, de la etajul 6 al unui bloc de pe str. Mărășești

sinucidere strada mărășești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În urma cerectărilor derulate după tragicul eveniment petrecut miercuri seară, pe str. Mărășești, polițiștii au stabilit identitatea victimei. Trupul bărbatului care s-a aruncat de la etaj a fost preluat de legiști.

„Bărbatul decedat avea vârsta de 56 de ani și domiciliul în municipiul Ploiești. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei. 

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat IJP prahova, joi dimineață.

 

Image