Polițistul Marian Godină revine cu detalii despre înregistrarea cu adjunctul CSM Ploiești Lucian Rădulescu: "Biroul Control Intern face verificări"

Polițistul Marian Godină, cel care a făcut publică înregistrarea cu Lucian Rădulescu, directorul adjunct de la CSM Ploiești și fost consilier parlamentar, a revenit, joi cu o nouă postare, în care dezvăluie că incidentul, dar mai ales mediatizarea acestuia, au cam agitat apele în Poliți Județeană, iar o anchetă ar fi fost demarată deja, pentru a se afla cum au ajuns imaginile în spațiul public.

În stilu-i caracteristic, Godină le povestește colegilor de la Prahova cum a obținut înregistrarea și de ce a ales să o publice, scutindu-i, astfel, de verificările pe care le-ar avea de făcut, potrivit acestuia, în urma scandalului care a bubuit public ieri.

Citiți și:  VIDEO | Adjunctul CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, scandal pe stradă cu Poliţia: "Hai că-ţi arăt eu ţie!"

"Agitație pe la IPJ Prahova

Biroul Control Intern face verificări pentru a afla cum a ajuns filmarea de ieri în spațiul online.

Un ofițer de acolo, probabil mai zelos el așa de fel, îl audiază pe colegul polițistului care a filmat ieri și, văzându-l agent cu o singură tresă, îl ia tare și îi spune că poate vrea să fie audiat cu «întrebare și răspuns».

Domnule ofițer, nu știu dacă ați avut vreodată ocazia să audiați un infractor. Dar dacă ați avea, sunt sigur că ăluia nu ați avea curaj să-i vorbiți pe asemenea ton. Probabil că v-ar trimite să-i aduceți apă și mâncare.

Dar e mai ușor să audiați polițiști, așa-i? Ei sunt cuminți și politicoși, iar dacă mai sunt și la început de carieră, aveți și mai mult curaj.

Tare aș vrea să mă audiați și pe mine, așa pe model «întrebare și răspuns». Să vedeți ce răspunsuri încuietoare v-aș da. Sunt tare curios cum v-ați permite să-mi vorbiți.

Vă interesează cum a ajuns filmarea aia în spațiul online? E simplu. Mi-a trimis-o colegul care a realizat-o cu un bodycam cumpărat de el, pentru a se proteja de tot felul de situații. Ieri se temea de influența acelui om, de aceea a vrut ca filmarea să fie mediatizată.

Eu am luat filmarea și am postat-o. Să vă explic și ce butoane am apăsat, domnule «anchetator» și «investigator de cazuri complexe»? Vreți să mă audiați și pe mine să vă explic mai frumos? O să stau cu mânuțele la spate, o să aștept întrebarea și am să vă dau răspunsul. Dar să nu mă luați tare, să nu mă pierd.

Aaa...și să nu uit.

Am auzit că atunci când venea pe la inspectorat să dea declarații într-un dosar, consilierului parlamentar i se adresau șefii de pe acolo cu «Lucică». Mai că nu-mi vine să cred așa ceva!! Oare d-aia își permitea să arunce cu legitimația?

O fi adevărat oare? Faceți niște verificări?", a scris Godină, joi după-amiază.

Incidentul în care a fost implicat Lucian Rădulescu a avut loc marți, în apropiere de Păulești. Ieri, deputatul Laura Moagher a anunțat că a întrerupt colaborarea cu acesta. În  prezent, Rădulescu este, în continuare, director adjunct al CSM Ploiești.

Citiți și:  Deputatul de Prahova Laura Moagher îi spune "adio" consilierului său Lucian Rădulescu, după incidentul în care acesta a fost implicat la Păulești

 

Image
Image
Image