Cazul înregistrat la Strejnic, unde două autoturisme au fost incendiate, azi-noapte, a intrat în atenția Poliției.
"La data de 27 mai a.c., în jurul orei 02:30, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi au fost sesizați despre faptul că pe o stradă din comuna Târgșoru Vechi este în desfășurare un incendiu la două autoturisme.
Echipajele de pompieri sosite la fața locului au procedat la stingerea incendiului, din primele verificări reieșind faptul că acesta ar fi fost provocat.
La acest moment, se efectuează verificări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, depistării persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun", au anunțat reprezentanții IJP Prahova, în cursul zilei de vineri.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ