PRAHOVA: Operațiune dificilă pentru salvarea unui copil de 10 ani, la fostul baraj de la Poienarii Burchii

PRAHOVA: Operațiune dificilă pentru salvarea unui copil de 10 ani, la fostul baraj de la Poienarii Burchii

Pompierii prahoveni au fost alertați, marți seară, în jurul orei 21.00, cu privire la faptul că două persoane s-ar afla în apă, la fostul baraj de la Poienarii Burchii.

 

ISU Prahova a trimis la locul indicat pompieri, un echipaj de descarcerare, o ambulanță SMURD, echipaje cu barcă pneumatică și o autospecială de primă intervenție și salvare.

Un copil de 10 ani ar fi căzut în apă, iar o persoană care a intrat după el l-a susținut, la aproape 50 de metri distanță de mal, până la sosirea salvatorilor.

Echipajele de urgență au avut o misiune dificilă, în contextual în care debitul apei era foarte mare, pe fondul fenomenelor meteorologice din ultimele zile.

Cei doi au fost scoși din apă de pompieri, copilul fiind preluat de echipajul medical, pentru evaluare.

Foto cu caracter ilustrativ (romania24.ro)

Image
Image
Image