Un copil a ajuns la spital, duminică, rănit la mână după explozia unei petarde. Incidentul a avut loc în comuna prahoveană Fulga. În acest caz a fost alertată și Poliția care face deja cercetări, în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
"La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, polițiștii Secției Rurale de Poliție Ciorani au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o persoană ar fi fost rănită în urma exploziei unei petarde, în comuna Fulga.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un copil de 10 de ani, care prezenta leziuni la două dintre degetele mâinii stângi.
Un copil de 9 luni a ajuns la spital, victimă a unui accident rutier produs în Ploiești
Pentru acordarea primului ajutor, s-a prezentat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova care l-a transportat pe copil la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate", a precizat IJP Prahova.
Anchetatorii au ridicat, de la fața locului, fragmente de articole pirotehnice, în vederea continuării verificărilor. Aceștia efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, încercând să stabilească proveniența articolelor pirotehnice, respectiv legalitatea comercializării și deținerii acestora.