Prahovean de 58 de ani cercetat penal, după ce a condus băut şi a produs un accident, în Păuleşti

Prahovean de 58 de ani cercetat penal, după ce a condus băut şi a produs un accident, în Păuleşti
Un bărbat de 58 de ani din comuna prahoveană Păuleşti s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut şi a produs un accident (Foto: Arhiva Telegrama)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat de 58 de ani din comuna prahoveană Păuleşti s-a ales cu dosar penal după ce a condus băut şi a produs un accident. Coliziunea se soldase numai cu pagube materiale, însă poliţiştii au fost chemaţi de către reprezentanţii Poliţiei Locale.

Accidentul s-a produs vineri dimineaţă. Potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii IPJ Prahova, în bilanţul prezentat sâmbătă, şoferul avea o alcoolemie de 0,92 miligrame pe litru în aerul expirat.

Şofer cercetat penal după ce a produs un accident, sub influenţa băuturilor alcoolice, în Păuleşti

"La data de 19 mai a.c., în jurul orei 9.30, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au fost sesizați de către un polițist local din localitatea Păulești despre producerea unui accident rutier cu pagube materiale. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul în cauză care prezenta mai multe avarii, conducătorul auto nefiind rănit. Întrucât bărbatul în vârstă de 58 de ani emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat", au detaliat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, într-un bilanţ al acţiunilor comunicat sâmbătă.

"Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice", a mai comunicat IPJ Prahova.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image