fbpx

Prahoveancă dată pe mâna procurorilor după ce ar fi pretins bani sub pretextul că poate ajuta o persoană să acceseze fonduri europene

Image
Image

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au anunțat că au definitivat cercetările într-un dosarul penal privind o femeie de 30 de ani bănuită de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. "La data de 22 august 2019, inculpata a fost prinsă în flagrant când primea suma de 4.100 lei de la o persoană căreia îi promisese, fără temei, că îi va facilita obținerea unei finanțări europene pentru înființarea unei fabrici de dulcețuri, folosindu-se de o identitate falsă și de mai multe emailuri care păreau a proveni din partea unei persoane care se ocupa în realitate de acordarea finanțărilor", a anunțat IJP Prahova.

Citiți și: OLAF: România, cele mai multe fraude cu fonduri UE între 2014 și 2018

Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet pentru a dispune în cauză.

Citiți și:  Flagrant la Ploiești! O femeie de 31 de ani ar fi obținut aproape 30.000 de lei pretinzând că poate facilita accesarea de fonduri nerambursabile

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.