IJP Prahova a prezentat, marți, noi detalii cu privire la accidentul care a avut loc aseară, la Băicoi, și în urma căruia o fetiță și-a pierdut viața.
Citiți și: Accident cumplit la Băicoi! O fetiță de 8 ani, rănită mortal după ce a fost proiectată prin parbriz
Copila se afla în mașina șoferului vinovat, care nu ar fi oprit la "Stop", lovind un al doilea autoturism.
"Dn verificări se pare că un conducător auto care se deplasa la volanul unui autoturism pe str. 9 Mai, din direcția DN1 spre Băicoi, la intersecția cu strada Republicii, nu ar fi respectat semnificația indicatorului Oprire și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, lovind ulterior un stâlp metalic. În urma impactului, o minoră de 8 ani, pasageră în primul autoturism, a fost proiectată din habitaclul mașinii, pe trotuar. Aceasta a fost transportată la spital, rănită grav, unde, din nefericire, a decedat", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Inițial, autoritățile au anunțat că fetița ar fi fost proiectată prin parbrizul mașinii. Cercetările au arătat, însă, că aceasta a fost aruncată din autoturism prin ușa care s-a deschis în urma impactului.
În cauză se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, a mai precizat IJP Prahova.
Foto cu caracter ilustrativ