Procurorii nu au fost de acord cu arestarea preventivă a scandalgiilor de la Mizil, deși un om a fost atacat cu toporul

Șase persoane au fost reținute de polițiști luni seară, la Mizil, în urma unei altercații în timpul căreia un bărbat de 45 de ani a fost lovit inclusiv cu un topor. Victima a ajuns la spital, iar oamenii legii au reținut, inițial, cinci persoane și ulterior și un al șaselea indivi care ar fi participat la conflict.

Potrivit IJP Prahova, cei șase au fost prezentați, miercuri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Procurorii au dispus, însă, față de cei vizați, doar măsura controlului judiciar cu interdicția de a părăsi limita teritorială a județului Prahova.

Citiți și: Mai multe persoane reținute în urma unui scandal care a avut loc la Mizil

În cauză sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru violare de domiciliu.

 

Image
Image
Image
Image