Reținut de polițiștii din Valea Călugărească, pentru încălcarea unui ordin de protecție

Reținut de polițiștii din Valea Călugărească, pentru încălcarea unui ordin de protecție

Un bărbat a fost reținut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce fosta concubină a reclamat, la Poliție, că acesta nu respectat prevederile unui ordin de protecție emis față de el la începutul lunii.

“La data de 15 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii Secției Rurale de Poliție Valea Călugărească au fost sesizați de către o femeie despre faptul că la ușa locuinței sale s-a prezentat fostul concubin, deși pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție.

Din verificări a rezultat faptul că față de bărbat fusese emis, la începutul lunii octombrie, un ordin de protecție care îi interzicea să se apropie la o distanță mai mica de 200 de metri fața de femeie și de locuință acesteia”, potrivit reprezentanților IJP Prahova.

Individul a fost condus la sediul poliției, iar în baza probatoriului administrat și a a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Foto cu caracter ilustrativ