Un scandal izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică, în centrul Ploieștiului, a fost potolit de un echipaj al Poliției Locale, abia după ce unul dintre indivizi a fost încătușat pe stradă. Incidentele au avut loc în zona Parcului „Nichita Stănescu”.
„În cursul nopții de 25/26 mai 2024, în jurul orei 02:45, polițiștii locali care efectuau serviciul de patrulare pe Bulevardul Republicii, în zona Parcului Nichita Stănescu, au observat pe partea carosabilă, un autoturism cu luminile de avarie pornite și două persoane de sex masculin între care avea loc un conflict.
Polițiștii locali au intervenit în aplanarea scandalului dintre cei doi bărbați, pe care i-au scos de pe partea carosabilă, procedând totodată la încătușarea celui care se manifesta în mod agresiv, precum și la sancționarea acestuia conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice”, au detaliat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
Scandal în autobuzul 30 din Ploiești. Șoferul a cerut ajutor Poliției Locale
La fața locului s-a prezentat și un echipaj din cadrul Secției de Poliție Urbană nr.1 Ploiești, care a preluat persoanele în cauză în vederea continuării cercetărilor.