Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție: Lucian Onea şi Mircea Negulescu au fost trimişi în judecată

Secţia specială  din cadrul Parchetului general a anunţat trimiterea în judecată a fostului şef DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi a fostului procuror DNA Ploieşti şi al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

Onea este acuzat de participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, instigare în formă continuată la comiterea, fără vinovăţie, sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în timp ce fostul său subaltern, Mircea Negulescu, a fost trimis în judecată pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare, complicitate la represiune nedreaptă, instigare în formă continuată la comiterea fără vinovăţie sub forma participaţiei improprii a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Acuzațiile se referă la modul în care au fost instrumentate dosare care îi vizau pe foștii deputați de Prahova Sebasian Ghiță și Vlad Cosma.

"Inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în instrumentarea  a două dosare penale, în calitate de procuror de caz, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cursul lunii mai 2015, l-au determinat pe un martor denunțător să plăsmuiască  un denunț în numele unei persoanei imaginare,  să întocmească în fals, în format electronic, tabele care conțin numele unor persoane - locuitori ai Republicii Moldova, care ar fi avut cetățenie română în anul 2014, cu scopul de a dovedi infracțiunea de coruperea alegătorilor pretins săvârșită de persoana împotriva căreia s-a formulat denunțul.  De asemenea, în calitățile menționate anterior, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu ajutorul inculpatului Negulescu Mircea, la data respectivă procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea de coruperea alegătorilor față de o persoană despre care știa că nu este vinovată. Totodată, inculpatul Onea Lucian Gabriel, cu sprijinul inculpatului Negulescu Mircea, în cursul lunii mai 2015, în soluționarea celor două dosare penale, a ticluit probe nereale prin exercitarea de constrângeri asupra martorului denunțător.

În rechizitoriu se mai reține că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunțător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, a unui denunț și a unor tabele în format electronic conținând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparține unor cetățeni români imaginari", au explicat procurorii.

Dosarul celor doi va fi judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Image
Image
Image