Caz neobișnuit în atenția polițiștilor din Sinaia. Un bărbat și o femeie au fost prinși după ce ar fi furat câteva calorifere din curtea unui hotel. Asta n-ar fi nimic, dar oamenii legii au constatat că fiecare dintre cei doi avea ordin de protecție împotriva celuilalt, însă au încălcat măsurile ce le erau impuse pentru a comite împreună infracțiunea.
De parcă speța ar mai fi avut nevoie de “sare și piper”, se pare că bărbatul și femeia sunt chiar mamă și fiu.
“La data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Sinaia, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza stațiunii, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Câmpina, în autovehicul fiind identificată încă o persoană, o femeie în vârstă de 55 de ani.
Cu ocazia controlului autovehiculului, în portbagaj au fost găsite 5 calorifere despre care bărbatul a declarat faptul că le-a luat din curtea unui hotel, aflându-se lângă un container de gunoi, crezând ca sunt aruncate.
La verificarea celor două persoane în bazele de date a reieșit faptul că cele două persoane aveau emis câte un ordin de protecție împotriva celuilalt, fiindu-le interzis să se apropie la mai puțin de 5 metri unul de celălalt”, a anunțat IJP Prahova.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și încălcarea ordinului de protecție.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: ziarulincomod.ro