Șoferul microbuzului care transporta suporteri PAOK Salonic, implicat în accidentul cu șapte morți din Timiș, avea în sânge alcool, canabis, și cocaină. Primele estimări privind ipoteza unei defecțiuni mecanice

accident șapte morți timiș

Analizele făcute de anchetatori confirmat că şoferul grec al microbuzului implicat în accidentul rutier din Timiş, soldat cu șapte morți și trei răniți, avea în sânge substanțe interzise și consumase băuturi alcoolice. Ipoteza conform căreia tragedia s-ar fi produs din motive tehnice este din ce în ce mai puțin probabilă.

„Dosarul este instrumentat de către organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj, Biroul Rutier, sub supravegherea Procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj. În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. În cauză a fost întocmit un buletin de analiză toxicologică de către IML Timişoara, pentru a se determina prezenţa substanţelor psihoactive în sânge, în ceea ce priveşte pe conducătorul autovehiculului. Rezultatul acestuia a confirmat prezenţa în sânge a două substenţe psihoactive, respectiv cannabis şi cocaină. De asemenea, a fost confirmată şi prezenţa alcoolului”, a declarat Bertha Serena Constantinescu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, citată de News.ro.

Aceasta a confirmat că la locul accidentului au fost găsite şi pliculeţe cu substanţe susceptibile de fi psihoactive, așteptându-se rezultatele testelor care vor arăta dacă este vorba despre droguri.

După tragedie, au circulat și informații potrivit cărora accidentul ar fi avut drept cauză o defecțiune tehnică, printre cele mai vehiculate ipoteze, fiind aceea că volanul s-a fi blocat în timpul depășirii, din cauza unui sistem de siguranță. dar în acest caz nu au sosit rezultatele oficiale ale testelor. Jurnaliștii greci de la CNN.gr scriu că, potrivit primelor estimări, este exclusă posibilitatea unei defecţiuni mecanice, precum o pană de cauciuc sau contactul cu un alt vehicul înainte de coliziunea cu tirul. Aceștia îl citează pe avocatul companiei de închirieri auto din Edessa, care deținea microbuzul, că autovehiculul nu avea sistem de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie, fiind fabricat în 2017, când sistemul de asistenţă la menţinerea benzii de circulaţie nu era echipament obligatoriu pentru maşinile noi în Uniunea Europeană. În acelaşi timp, notează jurnaliştii greci, au fost luate în considerare şi cauze externe, cum ar fi vântul puternic sau ceaţa care s-ar fi înregistrat în zonă şi care ar fi putut afecta traiectoria maşinii sau capacitatea vizuală a şoferului.

Doi dintre cei trei supravieţuitori ai accidentului de lângă Lugoj au fost duşi la Salonic, cu un avion medical aparţinând Ministerului grec al Sănătăţii. Unul dintre ei va fi internat în spital, iar celălalt va merge acasă.  Cel de-al treilea rănit a rămas internat la Timişoara, fiind operat.

Joi după-amiază, trupurile neînsuflețite ale celor șapte microbiști morți în accidentul din Timiș au fost repatriate cu un avion militar, după o slujbă religioasă oficiată la Aeroportul Timişoara.