Tânărul care ar fi înjunghiat o profesoară de la "Spiru Haret" a fost anchetat și în 2016, după ce și-a amenințat un coleg

Tânărul de 22 de ani care, marți, ar fi înjunghiat o profesoară, la Colegiul "Spiru Haret", chiar în fața cancelariei, nu este prima dată în vizorul anchetatorilor.

Citiți și: Profesoara înjunghiată la Colegiul "Spiru Haret", operată de urgență. Victima este soția unui judecător

În octombrie 2016, pe când era în clasa a XII-a, în aceeași unitate de învățământ, acesta și-a amenințat, c un cuțit, un coleg de clasă.

La vremea respectivă, fapta a fost reclamată la Poliție de un cadru didactic, iar în urmă sesizării în cauză  a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 206 CP (ameninţare) şi art. 372 CP (portul său folosirea fără drept de obiecte periculoase).

Citiți și: Tânărul care ar fi înjunghiat o profesoară de la Colegiul "Spiru Haret" din Ploiești este un fost elev al liceului

Pentru fapta sa, Mihai Alexandru Nițescu a fost sancţionat contravenţional şi cu amendă în valoare de 500 lei pentru încălcarea prev. L61/1991, iar dosarul penal a fost înaintat parchetului.

Doi ani mai târziu, individul s-a întors în școala din care a fost exmatriculat și a înjunghiat-o, chiar pe holul liceului, pe fosta sa profesoară de matematică. Acesta ar fi pătruns în incinta colegiului trecând de paznicul de la poartă odată cu un grup mai mare de elevi.

 

Image
Image
Image
Image