Taxi condus haotic tras pe dreapta pe str. Gh. Doja, din Ploiești. Șoferița, în vârstă de 60 de ani, era beată

alcoolemie șoferiță taxi

O femeie de 60 de ani, din Blejoi, s-a urcat beată la volan, fiind trasă pe dreapta de polițiștii din Ploiești alertați, prin 112, cu privire la o mașină de taxi condusă haotic în zona Gheorghe Doja.

Incidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„La data de 4 martie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, un autoturism de tip Taxi circula haotic pe strada Gheorghe Doja, din municipiu.

Polițiștii rutieri s-au deplasat în zona indicată, ulterior identificând autoturismul în cauză. La volanul acestuia se afla o femeie în vârstă de 60 de ani, din comuna Blejoi.

Întrucât aceasta emana halenă alcoolică a fost testată cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior femeia fiind condusă la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ