Jandarmii au fost sesizați, luni seară, cu privire la trei tineri care făceau scandal într-un autobuz aflat în zona Păltiniș. Indivizii, toți adolescenți, au fost fost potoliți cu o amendă.
“În jurul orei 22:25, printr-un apel telefonic la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, conducătorul unui autobuz de pe linia «35B» care circula în zona Păltiniș din municipiul Ploiești, a sesizat tulburarea ordinii publice în mijlocul de transport în comun de către un grup de tineri.
La fața locului a fost direcționat un echipaj de jandarmi, care a constatat faptul că trei tineri tulburau ordinea publică în mijlocul de transport în comun aparținând T.C.E. Ploiești, prin proferarea de injurii, expresii jignitoare și vulgare la adresa conducătorului auto și a celorlalte persoane din autobuz, provocând indignarea acestora.
Celor trei persoane le-au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, constând în 2 avertismente și o amendă în valoare de 100 lei, având în vedere faptul că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceștia sunt minori”, a anunțat IJJ Prahova.
Doi dintre cei sancționați au 15 ani, iar celălalt are 16 ani.
Jandarmii pot fi solicitați să intervină, în astfel de situații, prin apel la numărul de telefon 0244/406.405 (dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: IJJ Prahova