Trei bărbați din Ploiești au fost condamnați la închisoare, în SUA, într-un dosar privind infracțiuni informatice. Paguba se ridică la 21 de milioane de dolari

Trei bărbaţi din Ploieşti -Teodor Laurenţiu Costea, Robert Codruţ Dumitrescu şi Cosmin Drăghici- au fost condamnaţi la închisoare în Statele Unite, după ce au fost găsiţi vinovaţi de conspiraţie în vederea comiterii de fraudă informatică, fraudă şi abuz informatic şi furt agravant de identitate, anunţă Departamentul american al Justiţiei într-un comunicat citat de News.ro. În luna martie,  Departamentul american de Justiție preciza că aceștia și-au recunoscut vina.

Cei trei ar fi trimis mesaje de tip phishing către mii de victime, cărora le-au furat ulterior numere de securitate socială şi informaţii referitoare la conturile lor bancare. Autoritățile americane estimează pierderi de 21 de milioane de dolari.

Teodor Laurențiu Costea (42 de ani) și Cosmin Drăghici (29 de ani) au pledat "vinovat" în dosarul deschis pe numele lor. Aceștia și-au aflat sentința pe 11, respectiv 12 iunie. Costea a fost condamnat la opt ani şi două luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată, iar Drăghici la patru ani şi trei luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată.

Robert Codruț Dumitrescu (41 de ani) a pledat "vinovat" la acuzațiile de conspirație în vederea comiterii de fraudă informatică și furt agravant de identitate. Pe 23 iulie, acesta a fost condamnat la şapte ani şi trei luni de închisoare şi trei ani de eliberare supravegheată.

Schema ar fi fost coordonată din România și ar fi presupus accesarea în mod ilegal a unor servere din Statele Unite, făcând mii de victime. Potrivit informațiilor făcute publice de Departamentul american de Justiție, la momentul arestării lor, în România, Dumitrescu deținea 3.278 de numere de conturi financiare, Costea - 36.050, iar Drăghici - 3.465 de numere, toate obținute fraudulos, prin aceeași schemă.

Acuzaţii ar fi compromis servere din Districtul de Nord în Georgia şi în alte părţi, instalând atât un program de răspuns vocal interactiv, cât şi un program de trimitere de e-mailuri în masă. Aceste programe au efectuat mii de apeluri telefonice şi au trimis mesaje de tip text către victime din Georgia şi pe întregul teritoriu american, înşelându-le să divulge informaţii de identificare personală (PII) ca numere de cont financiar, PIN-uri şi numere de securitate socială. Victimele contactate telefonic erau informate în mod fals că erau contactate de o bancă. Programul de răspuns vocal interactiv îndemna victima să-şi introducă informaţiile de identificare personală. În cazul mesajelor text, acestea pretindeau că erau trimise de o bancă şi cereau primitorului să sune la un număr de telefon găzduit pe un server Voice Over Internet Protocol compromis. După apel, programul de răspuns vocal interactiv îi cerea victimei informaţiile respective. Aceste informaţii furate erau depozitate pe servere de computere compromise şi erau accesate de către Dumitrescu şi Costea, care apoi le  vindeau sau foloseau în mod fraudulos cu ajutorul lui Drăghici, au explicat autoritățile americane citate de News.ro.

Cei trei ploieşteni, care au fost extrădaţi din România și duși în Atlanta în 2018. O audiere în vederea restituirii a fost programată la 30 august.

Cazul a fost investigat de către poliţia federală americană (FBI).

 

 

Image
Image
Image