Tânăr din Puchenii Mari, cercetat pentru că ar fi condus sub influența drogurilor

Tânăr din Puchenii Mari, cercetat pentru că ar fi condus sub influența drogurilor
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr de 20 de ani a fost depistat, în noaptea de marți spre miercuri, pe un drum județean din comuna Puchenii Mari, conducând deși s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise.

“La data de 8 decembrie a.c., în jurul orei 00.00, polițiștii Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, pe raza localităţii Puchenii Mari au oprit pentru control, un autoturism care circula pe DJ 139, dinspre Pietroșani.

Întrucât conducătorul auto a prezentat un comportament neadecvat a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat prezența unor substanțe psihoactive, ulterior fiind condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge”, a anunțat IJP Prahova.

Tânărului în vârstă de 20 ani, din comuna Puchenii Mari, i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image