Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina acționează, duminică seară, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care se manifestă la o gospodărie din comuna Brebu, sat Petriceaua.
La fața locului au fost mobilizate 3 autospeciale de stingere, o autocisternă și un echipaj SMURD, au anunțat reprezentanții ISU Prahova potrivit cărora incendiul se manifestă generalizat la nivelul unei anexe gospodărești, fiind extins și la acoperișul unei locuințe. De asemenea, sunt afectate și 2 autoturisme.
Până la acest moment, suprafața totală afectată este de aproximativ 350 mp.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul, dar încă depun eforturi pentru lichidarea acestuia. Intervenția este în desfășurare, iar până în acest moment, nu au fost raportate victime.
VIDEO 🎦 Incendiu violent, sâmbătă seară, la Izvoarele. Flăcările s-au extins în toată gospodăria