Un ploieștean a fost săltat de polițiști dintr-un parc din oraș. Tânărul avea asupra lui un briceag

săltat de pe stradă de politie
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr de 31 de ani a fost săltat de polițiști de pe stradă, după ce oamenii legii au descoperit că acesta avea asupra lui un mic briceag. Acțiunea a avut loc în timpul unor controale cu forțe mărite organizate luni în municipiu, dar și în alte zone din județ.

 

"În jurul orei 18.00, cu ocazia activităților desfășurate în Parcul Ion Luca Caragiale din municipiu, polițiștii din cadrul Secției nr.1 de Poliție Ploiești au identificat și depistat un bărbat în vârstă de 31 de ani care avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător.

Bărbatul din Ploiești a fost condus la sediul unității de poliție în vederea audierii. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul, fără drept, de obiecte periculoase", au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Aproape 400 de persoane au fost legitimate în timpul raziilor de ieri

În cursul zilei de astăzi, aceștia au prezentat și bilanțul verificărilor derulate luni în municipiu și nu numai.

"Ieri, 24 iulie a.c., în mai multe intervale orare, în municipiul Ploiești, în zona centrală, respectiv în cartierul Boldescu, în orașele Boldești-Scăeni și Urlați, precum și pe drumurile naționale din județ, în mai multe localități au fost organizate acțiuni cu forțe mărite, la care au participat peste 80 de efective.

Astfel, polițiști de la Ordine Publică, Rutieră, Investigații Criminale, Investigare a Criminalității Economice, Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Protecția Animalelor, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, în vederea descurajării elementelor infracționale, pentru combaterea fenomenelor cu impact stradal, dar și pe linie rutieră, pentru combaterea conducerii de autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, 325 de autovehicule au fost verificate și 15 societăți comerciale au fost controlate.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 170 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre acestea la regimul rutier, fiind aplicate sancțiuni, de asemenea, și conform Legii nr.61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

VIDEO 🎦 Ploieștean săltat de mascați, marți dimineață. Tânărul este suspect în cazul mai multor furturi, dar și într-un dosar de tâlhărie

Au fost efectuate 5 controale corporale și 8 controale ale bagajelor.

Valoarea totală a sancțiunilor depășește 47.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 6 permise de conducere, 3 dintre ele pentru nerespectarea regimului legal de viteză, precum și 4 certificate de înmatriculare.

În urma activităților desfășurate în municipiul Ploiești a fost constatată și o infracțiune", au detaliat reprezentanții Poliției Prahova.

 

 

Image