Un ploieștean de 37 de ani a reușit să creeze un prejudiciu uriaș administrând o firmă-fantomă

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, zilele acestea, șapte percheziții într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor de către reprezentanții unor societăți comerciale cu sediile în județul Prahova.

"Din cercetări, au rezultat indicii că un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Ploiești, în calitate de administrator în fapt al unei societăți comerciale cu comportament tip «fantomă» ar fi emis facturi fiscale care nu aveau la bază operațiuni reale către 14 societăți comerciale, în valoare totală de 1.391.566 lei, prin care s-a cauzat un prejudiciu total bugetului de stat în cuantum de 448.891 lei", detaliază IJP Prahova.

Polițiștii spun că același individ "ar fi primit suma totală de 5.380.457 lei, ca urmare a transferurilor/retragerilor bancare efectuate de către cei doi împuterniciți pe conturile societății, cunoscând că această sumă provine din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pe care la rândul său a remis-o, în parte, administratorilor societăților beneficiare".

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Vineri, față de acesta s-a pus în mișcare acțiunea penală, ploieșteanul fiind cercetat sub control judiciar.

 

 

Image
Image
Image
Image
Image