Un prahovean a sunat la 112 ca să anunțe că a furat o mașină. Polițiștii care l-au prins au descoperit că a condus-o fără permis și drogat

autoturism furat de un tânăr fără permis și drogat

Cazul a fost înregistrat pe 17 aprilie, când polițiștii l-au oprit pe bărbat în trafic, după ce acesta sunase la 112 ca să anunțe că a furat un autoturism. Marți, tânărul a fost reținut pentru faptele comise acum câteva zile.

„Din cercetările efectuate a reieșit că, în data de 17 aprilie a.c., persoana în cauză ar fi sustras un autoturism din municipiul Ploiești, pe care ulterior l-ar fi condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În timp ce se deplasa către orașul Vălenii de Munte, tânărul ar fi apelat numărul unic de urgență 112, sesizând chiar el faptul că a sustras autoturismul în cauză.

Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, depistându-l și identificându-l pe bărbat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că acesta nu figurează ca posesor de permis de conducere.

Totodată, în urma analizelor de laborator efectuate asupra probelor biologice recoltate, a fost confirmată prezența în organism a unor substanțe interzise”, informează reprezentanții IJP Prahova.

Marți, pe 22 aprilie, tânărul a fost reținut, iar acum așteaptă să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror.