Polițiștii din Vălenii de Munte au efectuat, marți, două percheziții, la un bărbat din Gornet cercetat pentru fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
"La data de 21 martie a.c., în vederea completării materialului probator în cadrul unui dosar penal, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la o persoană bănuită de săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.
În fapt, în luna septembrie 2022, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din comuna Gornet, ar fi fost depistat de polițiști, în trafic, prezentând la acel moment un permis de conducere emis de alt stat.
În baza cercetărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că documentul în cauză este fals.
În urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate înscrisuri necesare", au precizat reprezentanții IJP Prahova.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!