Un puști fără permis și drogat, urmărit prin Ploiești. Băiatul a fost imobilizat pe stradă

urmărire minor drogat
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un băiat de 17 ani a ajuns, marți seară, în arestul Poliției, fiind reținut după ce a fost urmărit prin Ploiești și imobilizat în plină stradă. Tânărul, pe care polițiștii au încercat să-l tragă pe dreapta chiar în apropierea sediului IJP, nu avea permis și ar fi fost drogat.

 

Activitățile rutiere de rutină derulate, marți, pe str. Vasile Lupu, au dus la depistarea, în trafic, a băiatului de 17 ani ajuns ulterior după gratii. Acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor, așa că echipajul a pornit în urmărirea lui.

“La un moment dat, ajungând la o intersecție semaforizată, conducătorul auto nu a mai putut înainta din cauza autovehiculelor, moment în care a coborât din autoturism și a fugit de la fața locului.

La scurt timp, polițiștii l-au prins și l-au imobilizat, fiind condus la sediul unității de poliție, în vederea audierii.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la volan se afla un tânăr, în vârstă de 17 ani, care nu figura ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Întrucât a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, a fost condus la o unitate medicală, în vederea efectuării unei testări preliminare în acest sens, rezultatul indicând prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism”, au relatat reprezentanții IJP Prahova. 

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. El este cercetat pentru conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

 

Image