Un tânăr a fost rănit grav într-un accident petrecut pe DN1A, la Măgurele. S-a răsturnat cu mașina după ce a lovit parapetul unui pod

accident dn1a
Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr de 23 de ani a fost rănit într-un accident grav produs după ce a lovit parapetul unui pod. Impactul s-a produs pe DN1A, în Măgurele, la Coada Malului.

Pompierii au fost alertați că este vorba despre un eveniment cu o victimă posibil încarcerată. "Prin apel la numărul unic de urgență 112 am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea masurilor specifice de prevenire a incendiilor, posibil descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident rutier în satul Coada Malului.  În cel mai scurt timp, la locul indicat s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și o ambulanță SMURD B2. La sosire, echipajele au constatat faptul că în evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism și șoferul acestuia, care era blocat în interior și în imposibilitate de a se autoevacua. Pompierii au procedat de îndată la extragerea victimei, care a fost preluată apoi de echipajul SMURD pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale", a precizat sursa citată.

Victima a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă conștientă, cu traumatism cranio-cerebral și suspiciune de fractură la nivelul coloanei vertebrale, fiind transportată la UPU Ploiești.

Potrivit Poliției, este vorba despre un tânăr de 23 de ani care, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe sensul Ploiești- Brașov, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare intrând într-un parapet al unui pod de pe sensul opus de deplasare. În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe carosabil.

În zonă, traficul este îngreunat, circulația desfășurându-se alternativ.

 

Image