Tânărul era beat când a fost oprit în seara de Paște, de polițiști, pe DN1A. Șoferul nu mai avea nici permis, acesta fiindu-i suspendat anterior.
„Polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte, la data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în oraș au oprit, pentru control, în zona DN1A, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din oraș.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.
Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul figurează în bazele de date cu exercitarea dreptului de a conduce suspendată”, au precizat polițiștii.
Un șofer beat s-a oprit în gardul unei locuințe din Brebu
Cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce i-a fost suspendată.