Urmărire, la oră de vârf, pe străzile din Ploiești. Șoferul nu doar că avea permisul suspendat, dar era și drogat

urmărire Ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un bărbat de 48 de ani a fost oprit în trafic după o urmărire în zona de est a Ploieștiului. Totul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 16.00.

 

Polițiștii Secției 1 au încercat să-l oprească pe șoferul în cauză, pe str. Apelor, pentru verificări, având informații despre el și autoturismul său.

Mașina a fost oprită pe str. Lebedei.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat în vârstă de 48 de ani din municipiu.

Totodată, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce cu Restricții-Suspendat.

Întrucât bărbatul manifesta un comportament necooperant a fost condus la sediul unității de poliție pentru cercetări.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, care a rezultat pozitiv la cocaină, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice”, potrivit informațiilor furnizate de IJP Prahova.

După întreaga aventură, șoferul a avut timp să se odihnească în arest, acesta fiind reținut pentru 24 de ore așteptând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente, pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!   

Foto cu caracter ilustrativ

 

 

Image