Urmărire în zona Mizil. Un bărbat care a condus fără permis a fost încătușat pe câmp

urmărire șofer fără permis
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un tânăr din Prahova a încercat să scape de polițiștii care voiau să-l tragă pe dreapta, conștient fiind că riscă dosar penal pentru că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere. A fost prins după o urmărire pe șosea, dar și pe lângă drum.

 

Incidentul a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 8.00. "Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Ciorani, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acționând pe linie rutieră pe DJ 102 D, în comuna Baba Ana, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula către Mizil.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalului polițistului, mărind viteza de deplasare, echipajul a pornit în urmărirea acestuia, la scurt timp, conducătorul auto abandonând autoturismul pe un teren agricol, ulterior fugind.

Polițiștii au continuat urmărirea pedestră a bărbatului, fiind somat să se oprească, moment în care s-a conformat și a fost imobilizat", au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Verificările efectuate în baza de date au scos la iveală că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, din comuna Baba Ana, nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El este cercetat acum pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

 

 

Image