Polițiștii cercetează împrejurările unui nou accident produs în Ploiești și care ar fi fost provocat de un șofer beat. Acesta s-a răsturnat cu mașina azi-noapte, pe o stradă din zona de vest a municipiului.
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 02.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în municipiu.
Din primele verificări a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sondelor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi acroșat bordura de pe marginea drumului.
După producerea impactului autoturismul s-a răsturnat, rezultând doar pagube materiale”, a anunțat IJP Prahova.
PLOIEȘTI. Accident provocat de un șofer beat, joi seară, pe str. Plăieșilor. Bărbatul s-a răsturnat cu mașina, după impactul cu un autoturism stațioonat
Poliția a mai menționat că șoferul, care mirosea a alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Pe un grup de Facebook dedicat șoferilor din Prahova, sâmbătă, în zori, un conducător auto a publicat un avertisment referitor la un Opel avariat, lăsat pe avarii, în mijlocul drumului, atrăgându-le atenția celorlalți participanți la trafic să manifeste atenție sporită în zonă. Autoturismul în cauză era tocmai cel care se răsturnase ceva mai devreme.