VIDEO - 69 de percheziții, marți, în Bucureşti și în județele Călărași, Ilfov, Ialomița, Prahova, într-o anchetă privind comercializarea ilegală de tutun

Polițiștii de investigare a criminalităţii economice au efectuat, marți, 69 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti și a județelor Călărași, Ilfov, Ialomița, Prahova, la locuințele unor persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, precum și la depozite şi la oficii poştale utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat.

Acțiunea vizează o grupare infracțională formată din cetățeni bulgari și români care s-ar fi specializat în introducea în mod frecvent, în România, a unor cantități semnificative de tutun și frunze de tutun, în baza unor documente de însoțire a mărfii, conform cărora se simulează documentar livrarea intracomunitară către societăți comerciale din Polonia.

"În realitate, tutunul nu ar fi părăsit România, acesta fiind descărcat la diferite locații de pe teritoriul țării, de unde ar fi transportat spre locul de prelucrare. Tutunul frunze astfel pătruns în România, transportat şi prelucrat, în locații clandestine, ar fi fost comercializat ulterior, folosindu-se, de regulă, un serviciu de curierat. Tutunul mărunțit ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile specializate în comerțul electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare, folosind numere de telefon ale unor cartele PrePay, pentru a face dificilă identificarea sa", au explicat reprezentanții IGPR.

Activitățile se desfășoară în patru dosare penale instrumentate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Călărași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița. Acestea au mobilizat polițiști de la I.G.P.R.–Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, inspectoratele de poliție județene Călărași, Prahova, Ialomița, Ilfov, Giurgiu,  Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și Secția Regională de Poliție Transporturi București.

De asemenea, perchezițiilor s-au derulat cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.G.P.F. – Direcția de Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, al funcționarilor vamali din cadrul Direcției Generale a Vămilor, inclusiv cu 2 echipaje mobile canine, inspectori de muncă din cadrul I.T.M. București și I.T.M. Ialomița.

Pentru monitorizarea căilor de acces rutier ale localității Fundeni, la acțiune participă trei echipaje din cadrul Serviciului Rutier Călărași.

 

 

Image
Image
Image
Image