Două maşini au fost implicate într-un accident rutier, vineri seară, pe strada Mărăşeşti, în zona de vest a Ploieştiului, la intersecţia cu strada Comsinele, una dintre cele mai tranzitate intersecţii din municipiu.
Din primele informaţii, se pare că nimeni nu a fost rănit grav, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
În urma coliziunii, petrecute vineri în jurul orei 18.00, una dintre maşini a rămas blocată aproape de centrul inetsrecţiei, cealaltă fiind "trasă" în dreptul unui scuar, ceea ce a făcut ca traversarea zonei, oricum dificilă la orele de vârf, să devină de-a dreptul periculoasă pentru ceilalţi şoferi, nevoiţi să facă slalom printre autoturismele oprite.
Potrivit martorilor, se pare că un autoturism care vira stânga de pe Mărăşeşti, strada cu prioritate, a intrat în coliziune cu o maşină care venea dinspre strada Cosminele.
UPDATE: Se pare că şoferii nu se înţeleg cu privire la vinovăţie, aşa că au refuzat constatarea amiabilă şi au cerut intervenţia Poliţiei Rutiere.