fbpx

VIDEO - Accident mortal, în miez de noapte, pe Șos. Vestului din Ploiești

Image
Image

O persoană și-a pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.00, pe Șos. Vestului din Ploiești. În zona intersecției de la Kaufland Vest, mașina în care se afla a lovit bordura care separă șoseaua de linia de tramvai, a acroșat două autovehicule parcate, apoi s-a răsturnat, a anunțat Poliția.

La fața locului au ajuns echipaje de la ambulanță care au constatat că victima, pasager în mașina implicată în eveniment, un bărbat de 45 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarată decedată.

Șoferul autovehiculului inscripționat ca taxi, dar care nu se afla în timpul cursei, un bărbat de 30 de ani, nu a prezentat leziuni.

Polițiștii l-au testat și a rezultat că acesta nu consumase nici băuturi alcoolice, nici droguri.

Urmează că ancheta să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul în urma căruia amicul acestuia și-a pierdut viața.

UPDATE  - Dosar penal pentru ucidere din culpă, în urma accidentului de azi-noapte, de pe Șos. Vestului. Tragedia s-a produs în urma unei depășiri

Sursa imagini: Facebook/ Antonio Rotaras

 

 

Image

Publish modules to the "offcanvas" position.