VIDEO | Alertă în oraşele de pe Valea Prahovei, după ce mai mulţi urşi au coborât în curţile oamenilor sau în staţiile de transport public

VIDEO | Alertă în oraşele de pe Valea Prahovei, după ce mai mulţi urşi au coborât în curţile oamenilor sau în staţiile de transport public

Imagini înspăimântătoare surprinse în ultimele zile în oraşele de pe Valea Prahovei, unde mai mulţi urşi au coborât din pădure până în zonele locuite, ajungând inclusiv în curţile unor pensiuni sau case din Buşteni sau în staţiile de transport public de pe marginea drumului.

Un bărbat din Buşteni a publicat duminică pe reţeaua de socializare Facebook două înregistrări care surprind momentul în care doi urşi escaladează gardul unei pensiuni sau al unei vile şi intră bine-mersi în curte, după care mişună pe aici, în căutare de hrană, începând cu tomberoanele de gunoi de lângă gard şi continuând să adulmece prin curte. Filmările au fost făcute dintr-un autoturism, iar la un moment dat autorul iese din maşină, fără ca urşii să pară deranjaţi de prezenţa sa.

O altă filmare a fost publicată cu o săptămână în urmă de un turist care a surprins un urs dând târcoale unei staţii de transport în comun din Azuga. Din fericire, la momentul respectiv nu era nimeni sub copertină.