VIDEO - Bătaie între doi copii filmată într-un tramvai, la Ploiești. Poliția a întocmit dosar penal și a sesizat Direcția de Protecția Copilului

IJP Prahova a informat, miercuri, că a demarat cercetări după ce, în cursul zilei de luni, în spațiul public a apărut înregistrarea unei altercații produse între doi minori, într-un tramvai din Ploiești.

"Polițiștii au demarat imediat verificările și i-au identificat pe cei doi minori.  Este vorba despre doi frați, de 13 și 14 ani. De asemenea, din verificări a mai rezultat că fapta s-ar fi petrecut anul trecut.  Unul dintre minori a fost depistat și a fost adus la audieri, împreună cu unul dintre părinți. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă, pentru a se stabili cauzele și împrejurările producerii incidentului", au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție, precizând că urmează să informeze, cu privire la acest incident, și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.

Sursa imagini: RepublikaNEWS

Image
Image
Image
Image
Image