VIDEO | Imagini de la cititori. Cum se circulă în Prahova, după prăpădul de vineri seară

Aflat sub avertizări de vijelii şi inundaţii, judeţul Prahova a fost puternic lovit, vineri seară şi în noaptea de vineri spre sâmbătă. În mai bine de zece localităţi au fost afectate locuinţe, drumuri, poduri şi podeţe, traficul feroviar a fost restricţionat, iar pe mai multe şosele s-a circulat extrem de greu din cauza aluviunilor şi a apei ajunse pe carosabil.

Un cititor "Telegrama" ne-a trimis imagini surprinse în comuna Valea Călugărească, una dintre localităţile puternic afectate de vijeliile de vineri. Aici, pe Drumul Naţional 1B s-a acumulat o cantitate foarte mare de apă, pe mai mulţi kilometri, iar maşinile au înaintat cu greu prin bălţi.

MAI MULTE DETALII AICI:

Mai multe mașini au rămas blocate, la Sinaia și Valea Călugărească. Drumurile sunt inundate

Bilanț provizoriu al puhoiului din Prahova: 12 localități afectate de inundații, un copil mort și alți trei dați dispăruți în urma unei viituri

Mai multe mașini au rămas fără numerele de înmatriculare, după inundația de pe străzile din nordul Ploieștiului

Au fost probleme şi pe autostrada A3. Un alt cititor ne-a spus că pe tronsonul Bucureşti-Ploieşti s-a înaintat extrem de greu vineri seară. "A început să plouă, iar în aproximativ două minute nu se mai putea circula. A fost foarte multă apă pe şosea, ştergătoarele nu mai făceau faţă, iar vizibilitatea s-a redus la câţiva metri. Am tras pe dreapta şi am aşteptat să se mai oprească ploaia, apoi, după aproximativ un sfert de oră, am putut să pornim din nou la drum, cu zece kilometri la oră", ne-a povestit prahoveanul.

CITIŢI ŞI:

UPDATE | O fetiță de 9 luni și un băiat de 6 ani, luați de viitură în Prahova, au fost găsiți fără suflare sâmbătă dimineață

Un nou COD ROȘU de INUNDAȚII pe Cricovul Sărat

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO - Imagini suprinse vineri seară, la Plopu. Apa năvălește în gospodăriile oamenilor

Trenuri blocate în sudul județului Prahova, din cauza condițiilor meteo. Trafic feroviar întrerupt între Ploiești și Buzău

Au fost mari probleme şi pe calea ferată. Pagina de Facebook "Meteoplus" a publicat, vineri, imagini tot din zona Valea Călugărească, unde şinele au fost complet acoperite de apă.

Image
Image
Image