Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au fost solicitați să intervină, în cursul acestei dimineți (24 februarie a.c.), pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință din comuna Lipănești, satul Șipotu.
Pentru gestionarea cu operativitate a acestei intervenții, au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu posibilități de propagare la o locuință învecinată. Pompierii au reușit să localizeze incendiul în timp util, evitând producerea de pagube la vecinătăți.
Conform ISU Prahova, nu au existat persoane surprinse de incendiu, însă o persoană a fost asistată la fața locului, deoarece a suferit un atac de panică.
La încheierea intervenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza coșului de fum defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.