VIDEO 🎦 Șase turiști epuizați sau răniți au fost recuperați de salvamontiști, din Bucegi, în decurs de numai câteva ore

salvamont interventii bucegi
Sursa foto: arhiva Salvamont Prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Salvatorii montani au intervenit de patru ori pe traseele din Bucegi, în decurs de câteva ore, la solicitarea unor turiști epuizați sau, mai grav, răniți în timpul drumețiilor.

Intervențiile au avut loc la Sinaia, Bușteni și Azuga.

"La Cota 2000 din Sinaia, unei turiste ce a suferit o fractură de maleola și tibie i-a fost acordat primul ajutor medical de către medicul SMURD și un salvator montan. Aceștia fiind troliati la accidentată care apoi a fost transportată cu elicopterul la spitalul din Brașov.

Un biciclist a căzut pe un traseu de mountain-bike din Azuga. I s-a imobilizat fractura de claviculă și a fost predat unui echipaj SAJ.

La Bușteni, trei turiști au rămas blocați pe Valea Caraimanului, fiind coborâți în siguranță, iar în zona Babele ne-am confruntat cu un caz de lipotimie", au relatat salvatorii din cadrul Salvamont Prahova.

Pe tot parcursul zilei, o altă echipă a continuat amenajarea traseelor turistice montane din Bușteni. Salvatorii lucrează pentru îndepărtarea arborilor căzuți în potecă și punerea în siguranță a zonelor periculoase, încercând să reducă, atât cât pot, pericolul unor accidentări.

Pe munte, ca-n parcare la mall. Așa arată o "ieșire în natură" în Bucegi

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image