Vitezoman reținut de polițiști, vineri seară, după o urmărire pe DN 1

Vitezoman reținut de polițiști, vineri seară, după o urmărire pe DN 1

Un șofer care nu a oprit la semnalul polițiștilor, care l-au înregistrat conducând cu viteză peste limita legală, a fost reținut, aseară, după o urmărire pe DN 1 și Centura de Vest a Ploieștiului.

“La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Servicului Rutier au depistat în trafic un conducător auto care conducea un autovehicul pe DN 1, în apropiere de Băicoi, fără a respecta limita legală de viteză prevăzută pentru acel sector de drum, respectiv rulând cu o viteză de 137 km/h.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, iar întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, reuşindu-se oprirea şi identificarea conducătorului în zona Centura de Vest Ploiești”, a anunțat IJP Prahova în această dimineață.

Polițiștii au stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar, în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

IJP menționează că în cauză a fost deschis dosar penal și se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 

Foto cu caracter ilustrativ  (digi24.ro)