Vlad Timiș, fiul patronului Cris Tim, a fost condamnat la peste trei ani de închisoare, pentru trafic de droguri

vlad timiș
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Vlad Timiș, fiul lui Radu Timiș - patronul imperiului Cris Tim, al fabricii de mezeluri de la Filipeștii de Pădure și al restaurantului Casa Timiș, de la Chițorani - a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată. În același dosar a mai fost găsit vinovat un alt doilea inculpat.

 

Tribunalul Prahova a pronunțat, pe 6 decembrie, hotărârea privind condamnarea celor doi, care nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. 

"Condamnă pe inculpatul TIMIȘ VLAD-CRISTIAN, la pedepsele de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (...) la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deținerea, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată. (...) contopeşte pedepsele, stabilind pedeapsa de bază de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul fix de 2 luni închisoare (1/3 din pedeapsa mai mică), rezultând pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada in care inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv şi la domiciliu, în intervalul 14.9.2021 – 24.8.2022. Mentine măsura controlului judiciar a inculpatului TIMIȘ VLAD-CRISTIAN, pe o durată de 60 zile. Executorie.

(...) condamnă pe inculpatul STOIAN DANIEL-FLORIN, la pedeapsa de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată (...), la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen.; - 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deîinerea, fără drept, de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată, (...) contopeşte pedepsele, stabilind pedeapsa de bază de 3 ani închisoare, la care se adaugă sporul fix de 2 luni închisoare (1/3 din pedeapsa mai mică), rezultând pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie, la care se adaugă pedeapsa accesorie şi, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsa complementară, ambele constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi alin. (2) C.pen. În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada in care inculpatul a fost reţinut si arestat preventiv şi la domiciliu, în intervalul 14.9.2021 – 24.8.2022. Mentine măsura controlului judiciar a inculpatului STOIAN DANIEL-FLORIN, pe o durată de 60 zile. Executorie.

(...) dispune confiscarea speciala de la inculpații Stoian Daniel-Florin și Timiș Vlad-Cristian a următoarelor bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală şi au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc:

- cantitatea de 3,65 grame cocaină (aflată în camera de corpuri delicte cf. dovezii seria DCJSEO-1046621);

- un cântar, o linguriță, un recipient pe care s-a pus în evidență cocaină, cantitatea de 44.41 grame cocaină ți cantitatea de 4.67 grame cocaină (aflate în camera de corpuri delicte cf. dovezii seria DCJSEO-1046622);

- În baza art. 112 alin. 1 lit. b) C. pen. dispune confiscarea specială (în natură) a autoturismului marca VOLKSWAGEN TOUAREG (...) utilizat de inculpatul Stoian Daniel-Florin, bun dobândit prin săvârșirea de infracțiuni de trafic de droguri de mare risc (şi folosit la săvârşirea infracţiunii).

În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen. dispune confiscarea speciala a sumei de 2.100 lei de la inculpatul Timiș Vlad-Cristian (...). Menţine măsurile asiguratorii instituite în cursul urmării penale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 şi pct. 36 din ANEXA aferentă, de la inculpaţi urmează a fi prelevate probe biologice în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 398 C.P.P. rap. la art. 274 C.P.P. obligă inculpatii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, după cum urmeaza: Stoian Daniel-Florin– 4500 lei (din care 3000 lei aferenti fazei de urmarire penala), și Timiș Vlad-Cristian – 4500 lei (din care 3000 lei aferenti fazei de urmarire penala).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare", se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în luna februarie, după ancheta demarată în toamna lui 2021 de procurorii DIICOT, ca urmare a unui flagrant organizat la Cornu, în județul Prahova.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!  

Image