Șase persoane reținute, la Ploiești, în urma bătăii de vineri seară, din cartierul Radu de la Afumați

Șase persoane reținute, la Ploiești, în urma bătăii de vineri seară, din cartierul Radu de la Afumați

IJP Prahova a anunțat, sâmbătă dimineață, că șase persoane au fost reținute, pentru 24 de ore, după conflictul izbucnit vineri seară în cartierul ploieștean Radu de la Afumați.

“În urma administrării materialului probator, față de șase bărbați implicați în eveniment, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentați unității de parchet pentru dispunerea de măsuri preventive”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Două familii din cartierul amintit s-au luat la bătaie, aseară, pentru aplanarea conflictului fiind nevoie de intervenția polițiștilor, a jandarmilor și a luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Foto cu caracter ilustrativ (romania24.ro)