Șoferul care a provocat accidentul de azi-noapte, de pe Democrației, se afla sub influența alcoolului

accident democrației ploiești
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii au deschis dosar penal în urma accidentului produs în noaptea de duminică spre luni, pe str. Democrației din Ploiești. Șoferul implicat se afla sub influența alcoolului. Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit în urma impactului.

IJP Prahova a prezentat, luni dimineață, primele concluzii ale cercetării la fața locului.

„La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 03.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați despre faptul că, pe strada Democrației din municipiu, s-a produs un accident rutier. 

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu balustrada și gardul metalic de la baza podului.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a tânărului în cauză, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat polițiștii.

Aceștia continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Image