Şobolani uriaşi, dresaţi pentru detectarea fildeşului şi a altor mărfuri traficate ilegal

şobolani

Cercetătorii antrenează șobolani africani uriaşi pentru a detecta mirosul colților de elefant, al coarnelor de rinocer sau al solzilor de pangolin.

Șobolanii cântăresc până la nouă kilograme și măsoară până la 35 de centimetri și sunt clasificați ca specie invazivă în Florida. În trecut, șobolanii au fost folosiți pentru a detecta explozibili, deoarece sunt capabili să își amintească mirosuri specifice timp de mai multe luni, scrie The Independent, potrivit tvrinfo.ro.

„Studiul nostru arată că putem antrena șobolani africani uriaşi pentru a detecta animalele sălbatice traficate ilegal, chiar și atunci când acestea au fost ascunse printre alte substanțe”, a declarat dr. Isabelle Szott, cercetător la Fundația Okeanos.

Împreună cu APOPO, organizație non-profit cu sediul în Tanzania, au fost antrenaţi, de asemenea, „șobolani de salvare” pentru a putea salva vieți. Lucrarea a fost publicată recent în revista Frontiers in Conservation Science.

“Șobolanii de la APOPO sunt instrumente de detectare a mirosurilor eficiente din punct de vedere al costurilor. Aceștia pot accesa cu ușurință spații înguste, cum ar fi încărcătura din containerele de transport maritim ambalate sau pot fi ridicați la înălțime pentru a examina sistemele de ventilație ale containerelor sigilate”, a declarat Szott.