Șeful echipei care a clonat oaia Dolly a murit la 79 de ani

Ian Wilmut clonare oaia Dolly
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Omul de ştiinţă britanic Ian Wilmut, a cărui echipă a intrat în istorie cu prima clonare reuşită a unui animal, oaia Dolly, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat luni fosta sa universitate, relatează AGERPRES citând AFP.

Dolly a fost primul mamifer care a fost clonat dintr-o celulă adultă, o descoperire în domeniul cercetării animale şi medicale.

Ian Wilmut a condus echipa de la Institutul Roslin, din cadrul Universităţii din Edinburgh, Scoţia, care a clonat-o pe Dolly în 1996.

Un progres care ''a transformat gândirea ştiinţifică la acea vreme'', a declarat Peter Mathieson, un oficial al universităţii, într-un comunicat care îi aduce un omagiu lui Ian Wilmut.

Suferind de boala Parkinson, Wilmut sprijinea din 2018 cercetările în legătură cu această boală neurodegenerativă.

 

 Foto HotNews.ro

Image
Image