150 de ani de la inaugurarea Canalului Suez - obiectiv important pentru comerţul maritim internațional

Inaugurat cu fast la 17 noiembrie 1869 în prezenţa împărătesei franceze Eugenie, Canalul Suez sărbătoreşte într-o atmosferă de discreţie 150 de ani de la inaugurare, ceea ce contrastează cu istoria sa lungă şi zbuciumată pe fondul turbulenţelor din Orientul Mijlociu, relatează luni AFP, citată de AGERPRES.

Proiectat la iniţiativa lui Ferdinand de Lesseps, antreprenor şi diplomat francez, proiectul colosal care a vizat legarea Mării Roşii de Marea Mediterană a necesitat zece ani de lucrări (1859-1869), la care au participat un milion de egipteni, potrivit autorităţilor ţării. Zeci de mii dintre ei au murit în timpul acestui proiect titanic, apreciază specialiştii.

Având o lungime de 164 km, Canalul Suez nu este ''apanajul unei naţiuni: el îşi datorează naşterea şi aparţine unei aspiraţii a umanităţii'', afirma în 1864 Ferdinand de Lesseps.

Legătură maritimă între Europa şi Asia, această rută a făcut posibilă evitarea necesităţii de a ocoli un alt continent - Africa - prin Capul Bunei Speranţe şi a cunoscut, de asemenea, mai multe războaie şi ani de inactivitate.

Astăzi, calea navigabilă, transformată şi extinsă continuu pentru a primi nave din ce în ce mai mari, canalul reprezintă un obiectiv economic major - producând venituri de câteva miliarde de dolari în fiecare an - prin care trece aproximativ 10% din comerţul maritim internaţional.

Image
Image
Image