19 români au murit în străinătate din cauza coronavirusului COVID-19

19 români au murit în străinătate din cauza coronavirusului COVID-19

94 de cetăţeni români au fost infectaţi cu noul coronavirus pe teritoriul altor ţări, iar 19 dintre aceştia s-au stins din viaţă, conform celei mai recente informări transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Cele mai multe decese ale românilor au fost înregistrate în Italia, urmată de Franţa, Marea Britanie, Germania şi Spania.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 94 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 56 în Italia, 14 în Franța, 7 în Germania, 6 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 2 în Marea Britanie și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 19 cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 2 în Marea Britanie, unul în Germania și unul în Spania, au decedat.

"Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp", se mai arată în informarea transmisă marţi la ora 13.00.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global: Până la data de 30 martie 2020, au fost raportate 359.102 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

(Foto: Business Insider)

Image
Image
Image