23 de răniţi, printre care 9 copii, după ce un avion de pasageri a făcut o aterizare forţată

Un avion de pasageri a aterizat forțat pe un câmp aflat la câțiva kilometri de un aeroport din Moscova, în urma unui incendiu la unul dintre motoarele aeronavei, au declarat surse din cadrul autorităților ruse, citate de TASS, care au precizat că nu s-au înregistrat decese.

"În total au fost răniți 23 de oameni, inclusiv nouă copii", a declarat o sursă din cadrul serviciilor de urgență. Un oficial din cadrul Agenției ruse de Transport Aerian a transmis că patru pasageri au fost spitalizați, informează Digi 24. Din primele cercetări, se pare că motorul s-a defectat după ce a lovit un stol de păsări.

Avionul a aterizat pe burtă pe un câmp aflat în apropiere de satul Rybaki, care este la aproximativ 3-5 kilometri depărtare de pista aeroportului Jukovski", a afirmat o sursă.

Aeronava de tip Airbus A321, a companiei Ural Airlines, la bordul căreia se aflau 234 de persoane, inclusiv șapte membri ai echipajului, a decolat de la aeroportul Jukovski din regiunea Moscovei și se îndrepta spre Simferopol în Crimeea, mai notează Digi 24.

Image
Image
Image
Image