A cincea zi consecutivă de creştere a infecţiilor în Germania, după primele măsuri de relaxare a carantinei

A cincea zi consecutivă de creştere a infecţiilor în Germania, după primele măsuri de relaxare a carantinei

Germania a ajuns vineri la peste 160.000 de cazuri de pacienţi cu coronavirus, după ce autorităţile de la Berlin au raportat astăzi 1.639 noi îmbolnăviri. Potrivit Digi24, este a cincea zi consecutivă în care numărul cazurilor este în creştere.

Germania a anunţat astăzi 1.639 cazuri noi de pacienţi cu coronavirus. Totalul a urcat la 160.758, potrivit autorităţilor de la Berlin. Germania a raportat 200 de noi decese, ajungând la un total de 6.481 morţi din cauza coronavirusului.

Anunţul vine în contextul în care Germania a relaxat o parte din restricţiile privind carantina şi în care locuitorii privesc către revenirea la viaţa de dinaintea pandemiei.

Marţi, Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a anunţat redeschiderea unor spaţii publice precum muzeele şi grădinile zoologice, dar şi acordarea permisiunii bisericilor de a ţine slujbe cu public.

Credit foto Digi24.

 

 

 

 

 

 

 

Image
Image
Image