STUDIU. Aerul poluat are legătură directă cu ratele mari de decese din cauza COVID-19

STUDIU. Aerul poluat are legătură directă cu ratele mari de decese din cauza COVID-19

Pacienții cu coronavirus din zone cu niveluri mari de poluare înainte de pandemie sunt mult mai predispuși să moară din cauza infecției decât pacienții din părți ale țării cu aer mai curat, potrivit unui nou studiu care oferă pentru prima dată o legătură clară între expunerea pe termen lung la poluare și ratele de decese din cauza Covid-19, relatează New York Times, citat de HotNews.

După analiza a peste 3.080 de comitate din Statele Unite, cercetătorii de la Școala de sănătate publică Chan a Universității Harvard au descoperit că nivelurile ridicate de particule de PM 2.5 în aer au fost asociate cu rate de deces mai mari din cauza bolii.

Pentru săpătmâni la rând, oficialii din domeniul sănătății au presupus că există o legătură între aerul poluat și decese sau simptome grave din cauza COVID-19.

Analiza Harvard este primul studiul la nivel național care arată o legătură statistică, dezvăluind ”o mare suprapunere” între decesele Covid-19 și alte boli asociate expunerii pe termen lung la poluare.

”Rezultatele studiului sugerează că expunerea pe termen lung la poluarea aerului crește vulnerabilitatea la simptome severe de COVID-19”, au scris autorii.

Studiul mai arată că o persoană care trăiește pentru câteva decenii într-un comitat cu niveluri mari de particule în suspensie are un risc cu 15% mai mare să moară din cauza coronavirusului decât cineva care a trăit într-o regiune cu o unitate mai puțin de particule în suspensie.

Studiul face parte dintr-un număr mic, dar în creștere de cercetări, cele mai multe în Europa, care oferă o viziune asupra modului în care respirarea unui aer poluat poate face oamenii mai susceptibi la coronavirus, care deja a ucis peste 10.000 de oameni în Statele Unite și peste 74.000 în lume.

Sursă foto psnews.ro.

Image
Image
Image